Greseli comune in alimentatia copiilor intre 1 si 3 ani

Obiceiurile alimentare ce trebuie evitate sunt folosirea in continuare a unui biberon, oferirea unei cantitati mari de dulciuri, bauturi dulci, cu aroma de fructe, cereale indulcite, chips-uri sau bomboane, toate acestea avand o valoare nutritiva mica. De asemenea, nu oferiti copiiilor alimente care cresc riscul asfixierii (morcovi cruzi, alune, arahide, struguri, carne tare, popcorn, guma de mestecat si bomboane).

Un comportament alimentar gresit se intalneste frecvent la copiii care nu mananca mult, dar beau patru cani de lapte si trei cani de suc zilnic. Impreuna, acestea contin 1350 calorii, ceea ce reprezinta un aport energetic mai mare decat cel recomandat pentru aceasta varsta. Astfel se explica faptul ca un copil care consuma o cantitate prea mare de lapte (700 ml/zi) sau suc (200 ml/zi), va refuza alimentele solide.

Alte obiceiuri alimentare gresite sunt si:
- consumul excesiv de dulciuri
- produsele cu valoare nutritiva consumate intre mese
- fortarea copilului sa manance atunci cand nu ii este foame
- servirea unor portii prea mari. Portia medie pentru un copil intre 1 si 3 ani este un sfert din cea a unui adult.

In schimb, nu trebuie va ingrijorati atunci cand copilul:
- Mananca putin. Nu uitati ca atat timp cat copilul ia constant in greutate, este activ si sanatos, atunci cu siguranta consuma suficiente calorii.
- Nu vrea sa incerce noi alimente. Pentru a introduce noi alimente in dieta copilului dvs., oferiti cantitati foarte mici (de exemplu, 1 lingura) si nu il fortati sa manance tot. Multi copii nu incearca un nou aliment decat dupa cel putin 10 incercari.
- Nu mananca tot din farfurie. Obiceiul de a forta copiii sa termine tot din farfurie nu mai este la moda. In schimb, copiii trebuie invatati sa-si dea seama cand s-au saturat si sa se opreasca. Atunci cand copilul nu mananca tot, oferiti-i portii mai mici.
- Refuza unele alimente. Nu pregatiti feluri de mancaruri foarte complicate, cu sosuri sau condimente pentru copilul dvs. In schimb, gatiti cat mai simplu. Desi nu este nevoie sa pregatiti zilnic un fel de mancare special pentru copil, nu trebuie sa va fiti surprinsa atunci cand acesta refuza mancarea pentru adulti.

Cum puteti incuraja adoptarea unor obiceiuri alimentare sanatoase

Niciodata nu este prea devreme pentru a va invata copilul principiile unei alimentatii sanatoase:
- Incurajati copilul sa incerce noi alimente.
- Dati un exemplu bun copilului, adoptand o dieta echilibrata bazata pe alimente sanatoase si limitand aportul de dulciuri, produse sarate si bauturi carbogazoase.
- Luati masa la ore fixe, astfel incat copilul sa nu ia gustari intre mese pentru a-si potoli foamea.
- Mancati impreuna in familie si nu in fata televizorului, sau in timpul unor activitati care sa ii distraga atentia copilului.
- Nu ii permiteti copilului sa aduca jucarii la masa.
- Nu preparati alimente condimentate excesiv, deoarece nu sunt pe placul copiilor mici.
- Nu adaugati prea multa sare, zahar sau sosuri la alimente pentru a nu incuraja deprinderea unor obiceiuri alimentare gresite de catre copilul dvs.

In medie, un copil intre 1 si 3 ani are nevoie de 1000 - 1300 calorii pe zi. Desi nu este nevoie sa numarati caloriile, este uneori util sa stiti care este aportul caloric recomandat pentru aceasta varsta. Dieta copilului trebuie sa fie asemanatoare cu cea a restului familiei, continand 3 mese si 2 gustari hranitoare zilnic.

Expertii sunt de parere ca cea mai sanatoasa alegere pentru micul dejun o constituie cerealele cu lapte. Aceasta combinatie este bogata in calciu si chiar in fibre (daca alegeti cereale integrale). In plus, cerealele pentru copii contin un adaos de vitamine din grupul B si fier. Evitati cerealele care contin mult zahar; in schimb incurajati copilul sa le indulceasca cu fructe. Oferiti copilului un pahar de suc de fructe, bogat in vitamina C, care contribuie la asimilarea fierului din cereale. Optati pentru sortimentele care contin cel putin 5 grame de fibre si doar cateva grame de zahar pe portie.
In dieta copilului mic, colesterolul si alte grasimi sunt foarte importante pentru crestere si dezvoltare, astfel incat ele nu trebuie limitate cantitativ.

Depresia postpartum

Depresia postpartum

Depresia postpartum (dupa nastere) poate aparea in primele luni dupa nastere. Fara tratament, depresia postpartum poate avea o evolutie prelungita si disabilitanta. Aceasta boala este foarte frecventa, afectind una din opt femei in timpul primelor luni dupa nastere. In cazuri rare, o femeie cu depresie postpartum poate dezvolta simptome psihotice care o pot pune in pericol pe ea si pe cei din jur (psihoza postpartum).

Depresia postpartum pare sa fie determinata de modificari hormonale bruste care apar dupa nastere. Aceste modificari hormonale pot determina depresie postpartum cind sint asociate cu alti factori de risc cum ar fi depresie anterioara (inclusiv tulburarea bipolara), absenta sprijinului din partea partenerului, prietenilor si a familiei sau un stres excesiv.

Tristetea postpartum

Un anume grad de insomnie, iritabilitate, plins, sentimente de coplesire si modificari de dispozitie sint normale in primele zile dupa nastere. Aceste stari ating de obicei un maxim in ziua a patra si dispar in mai putin de 2 saptamini, cind modificarile hormonale se atenueaza. Starea este comuna, jumatate dintre femei au temporar depresie medie, alternind cu stari de fericire dupa nastere.

Simptome

Simptomele depresiei postpartum pot fi o continuare sau o agravare a tristetii postpartum sau pot aparea mai tirziu dupa nastere sau pierderea sarcinii. In unele cazuri, simptomele pot atinge un virf dupa o crestere continua de 3-4 luni. Iata care sint aceste simptome:

* dispozitie depresiva - plins facil, lipsa de speranta, sentiment de gol interior, asociat sau nu cu anxietate severa

* absenta placerii din toate sau aproape toate activitatile zilnice

* modificari in apetit sau greutate - de obicei o scadere a apetitului si a greutatii, mai rar o crestere

* probleme de somn - de obicei mama nu poate dormi chiar si atunci cind copilul doarme

* modificari in felul de a vorbi si a merge - de obicei neliniste, dar uneori si incetineala

* oboseala extrema sau pierdere a energiei

* sentimente de lipsa de valoare sau vinovatie, fara o cauza aparenta

* dificultati in concentrarea atentiei si in luarea de decizii

* ginduri despre moarte sau sinucidere. Unele femei cu depresie postpartum au ginduri infricosatoare ca isi vor rani bebelusul; acestea par sa fie mai degraba temeri decit dorinte de a face rau.

Fara tratament, boala poate dura aproximativ 7 luni

Mai mult de jumatate dintre femei au simptome legate de dispozitie in primele doua saptamini dupa nastere. In cazul majoritatii femeilor cu tristete postpartum, schimbarile de dispozitie, insomnia, sentimentul de coplesire si agitatia dispar in urmatoarele doua saptamini.

Totusi, una din opt femei dezvolta depresie postpartum de lunga durata in saptaminile si lunile de dupa nastere. Depresia postpartum face dificila functionarea femeii si afecteaza inclusiv ingrijirea copilului si formarea atasamentului cu acesta. Bebelusii mamelor depresive tind sa fie putin atasati de mamele lor si sa fie mai inceti in comportament, limbaj si dezvoltarea mentala.

Fara tratament, depresia postpartum poate dura aproximativ 7 luni si poate continua peste un an. Tratamentul prompt este important atit pentru mama, cit si pentru copil. Cu cit tratamentul este inceput mai devreme, cu atit recuperarea este mai rapida, scazind sansele de repetare a depresiei si dezvoltarea copilului este mai putin afectata de boala mamei.

Tratament: medicatie si consiliere

In cazul in care nu apar ginduri de autoranire sau de ranire a altora, halucinatii, idei delirante, se poate astepta 2 saptamini in speranta ca simptomele depresive vor disparea. Dupa acest interval, totusi, este importanta consultarea medicului.

Tratamentul depresiei postpartum include medicatie si o forma de consiliere. Pentru tratarea eficienta a depresiei este necesara o buna relatie terapeutica intre pacienta si consilier. Antidepresivele se administreza de obicei cel putin 6 luni, mai intii pentru tratarea depresiei postpartum si apoi pentru prevenirea recaderilor. Pentru prevenirea recaderilor, medicul poate recomanda continuarea tratamentului timp de un an, inainte de a considera intreruperea acestuia.

Depresia postpartum este o conditie medicala, nu un semn de slabiciune. Este bine ca femeia sa fie sincera si sa comunice cu cei din jur simptomele pe care le prezinta. Consilierea s-a dovedit de ajutor pentru preventia si tratamentul depresiei in timpul sarcinii si dupa nastere. Expertii recomanda ca ambii parinti sa participe pentru imbunatatirea succesului tratamentului.

Terapia cognitiv-comportamentala ajuta pacienta sa aiba control asupra felului in care simte si gindeste. Consilierea interpersonala (se axeaza pe relatiile mamei si pe adaptarea personala de a avea un nou-nascut) ofera suport emotional si asistenta pentru rezolvarea problemelor si stabilirea de scopuri.

Ce poate ajuta

* programarea de vizite si iesiri cu prietenii si familia, care pot suna regulat pacienta pentru a-i oferi sprijin. Izolarea hraneste depresia mai ales cind se asociaza cu stresul ingrijirii unui nou-nascut

* dieta echilibrata. Daca apetitul este redus, se recomanda mai multe gustari de-a lungul unei zile. Suplimentele nutritionale sint de ajutor pentru mentinerea energiei

* exercitii fizice regulate, cum ar fi mersul pe jos. Miscarea imbunatateste dispozitia

* profitarea de razele solare cit mai mult timp posibil - mentinerea draperiilor deschise si iesirea in aer liber cit mai des

* solicitarea ajutorului pentru prepararea hranei si realizarea altor sarcini in casa. Familia si prietenii sint deseori fericiti sa ajute o mama cu un nou-nascut

* evitarea alcoolului si a cofeinei. Evitarea alcoolului si a altor droguri pentru imbunatatirea starii (automedicatie). Solicitarea ajutorului medical in cazul aparitiei simptomelor ce necesita tratament medical

* evitarea suprasolicitarii; se recomanda cit mai multa odihna si somn. Oboseala poate creste depresia.

* participare la un grup de suport pentru proaspetele mamici. Nimeni nu poate intelege mai bine si oferi suport decit alte femei care trec prin aceleasi incercari.

PRIMA COPILĂRIE

(1-3 ani - perioada antepreşcolară)
1. Dezvoltare fizică generală
Spre deosebire de perioada precedentă copilul (1-3 ani) reuşeşte să se desprindă parţial de adult (mama), devenind astfel o persoană activă în mediul specific existenţei sale.
Copilul porneşte în acest moment cu două achiziţii extrem de importante pentru independenţa sa: dobândirea mersului şi a comunicării verbale.
Între 12 şi 18 luni:
• se consolidează mersul
• există o mai bună percepere şi adaptare la mediul înconjurător;
• copilul devine atras de tot ceea ce vede. Stăpânirea mersului dezvoltă spiritul investigativ, lărgindu-se totodată câmpul de acţiune.
Între 18 şi 28 de luni observăm o dezvoltare accentuată a comunicării şi o modificare a aspectului general a copilului. Unele segmente ale corpului au ritmuri de creştere inegală ceea ce determină modificarea aspectului general. Tot acum are loc osificarea cutiei craniene, a membrelor, dentiţia provizorie devine completă. Se dezvoltă sistemul muscular şi se întăresc ligamentele lucru care facilitează efectuarea mişcărilor intenţionate.
Aspectul fizic general este din ce în ce mai plăcut; specificul vorbirii şi modul în care se relaţionează cu ceilalţi sporeşte caracterul simpatic al copilului, justificând numele dat al acestei perioade „de graţie şi drăgălăşenie”.
Dezvoltarea creierului continuă. La 1 an el cântăreşte 980 gr., iar la 3 ani 1100 gr. Tot în această perioadă se dezvoltă zonele motorii specifice vorbirii.
Dezvoltarea motricităţii
O accentuată dezvoltare o cunosc mişcările implicate în mers, iar spre sfârşitul perioadei cele implicate în motricitatea fină.
Copilul îşi perfecţionează mersul independent, poate merge cu spatele, poate urca scările, poată să sară şi să se caţere. Dezvoltarea motricităţii capătă un caracter exploziv deoarece copilul se află într-o permanentă mişcare. Spre sfârşitul perioadei copilul îşi perfecţionează aceste mişcări, mai ales în activitatea de joc. Mişcările mâinii, importante pentru manipularea obiectelor, jucăriilor sunt şi ele într-o permanentă dezvoltare.
La 1 an
- introduce un obiect în altul (umple o cană cu cuburi la comandă sau în imitaţie)
- poate deschide o cutie
- se poate servi de degete în acţiunea de alimentare alături de linguriţă
- întoarce mai multe foi o dată la o carte.
Între 2 şi 3 ani
- se dezvoltă gestul grafic (trage o linie pe hârtie iar mai târziu poate trage linii verticale şi orizontale şi poate colora)
- construieşte (din cuburi)
Cel mai important aspect legat însă de dezvoltarea motricităţii este jocul sau activitatea ludică. Copilului îi place să se joace cu obiectele dar şi cu adultul. În joc mişcările şi conduita copilului încep să se coreleze, să se subordoneze unor intenţii, ceea ce implică organizarea conduitei.
Dacă la începutul acestei perioade jocul este singular, iar durata jocului este scurtă, spre sfârşitul perioadei ajunge la 30 de minute.

Între 2 şi 3 ani încep să apară elemente de cooperare a copilului în joc, cooperare care se consolidează pe măsură ce copilul creşte.
Urmare a acestui fenomen este stabilirea de relaţii între copiii (socializarea prin joc). Relaţiile pe care le pot stabili copiii prin joc pot fi pasive, active (atunci când dă jucăria altui copil, atunci când ajută pe alt copil) sau agresive (copilul loveşte fără motiv, ia cu forţa jucăriile altui copil).
Metodele educaţionale sunt cele care trebuie să structureze şi să modeleze comportamentul copilului în vederea asigurării unui echilibru emoţional al acestuia. Jocul rămâne legat de dezvoltarea motorie la această vârstă, dar complexitatea şi organizarea lui sunt strâns legate de dezvoltarea cognitivă pe care o influenţează în mod direct, jocul fiind modul prin care copilul învaţă în această perioadă.
2. Dezvoltarea cognitivă
Gândirea copilului mic (1-3 ani) este elementară şi foarte legată de concret, operând cu reprezentări ale obiectelor şi fenomenelor.
Dezvoltarea gândirii este strâns legată de dezvoltarea limbajului. Copilul descoperă că toate obiectele şi fenomenele, însuşirile au un nume. Cuvântul denumeşte un obiect, o persoană o însuşire, iar înţelegerea lui de către copil se face prin perceperea situaţiei.
Copilul începe să rostească corect şi inteligibil cuvintele uzuale. Se păstrează însă caracteristica vorbirii copilului mic, care stâlceşte anumite consoane sau inversează anumite silabe în cuvânt.
La începutul perioadei copilul se exprimă în propoziţii scurte care se vor transforma treptat spre 3 ani în fraze. Capacitatea de înţelegere a copilului se lărgeşte foarte mult devansând chiar forma deficitară a cuvântului. În această perioadă copilul îşi verbalizează toate curiozităţile şi de aceea este foarte folosită întrebarea „ce este asta”. Concomitent el îşi verbalizează, dorinţele, intenţiile, voinţele, sentimentele.
În jurul vârstei de 3 ani, copilul atinge o fază superioară de dezvoltare a limbajului, acesta devenind instrument al gândirii. Gândirea utilizează cuvinte şi construcţii verbale pentru a se putea raporta la diversitatea lumii materiale, spirituale, iar pe baza lor copilul începe să înţeleagă şi să diferenţieze realitatea înconjurătoare, să facă distincţia dintre el şi obiecte, dar cu o înţelegere primitivă rezultată din raportarea realităţii la propria persoană.
3. Dezvoltarea emoţional-afectivă
Pe măsură ce înaintează în vârstă conduitele afective ale copilului devin tot mai complexe. În jurul vârstei de 18 luni rezonanţa afectivă creşte copilul fiind mult mai impresionabil. Acum se poate manifesta gelozia în raport cu un alt copil căruia i se acordă atenţie sau faţă de o persoană care se interpune între el şi mamă.
Timiditatea faţă de persoanele străine, simpatia sau antipatia faţă de cele cunoscute sunt atitudini ce se dobândesc în această perioadă. Copilului începe să-i placă gluma, păcăleala, comicul şi poate surâde la complimente.
Atitudinea lui faţă de membrii familiei se modifică apărând anumite atitudini ostile faţă de adult concretizate în negativismul primar. Copilul se opune prin plânsete, ţipete făcând adevărate spectacole. Aceste tendinţe dispar către sfârşitul perioadei deoarece copilul se maturizează, dobândeşte mai multă siguranţă, independenţă, dar şi datorită folosirii unor metode educaţionale adecvate.
Ataşamentul afectiv faţă de persoana care îl îngrijeşte capătă acum valenţe noi. Această atitudine afectivă se manifestă selectiv, dar se poate manifesta şi faţă de anumite obiecte.
Anxietatea de separare devine evidentă, copilul reacţionând amplu la separarea de persoana faţă de care manifestă acest ataşament. În această perioadă ataşamentul se exprimă mai ales faţă de mamă, iar la 21-24 de luni poate îmbrăca forme dramatice cândcopilul, obişnuit cu prezenţa acesteia, îi descoperă absenţa. Acest lucru devine o problemă mai ales dacă persoana ce o înlocuieşte pe mamă nu are un comportament adecvat problemelor copilului la această vârstă. Legat de acest aspect, abandonul, generează reacţii care pot influenţa negativ dezvoltarea ulterioară a copilului. Cu toate că stările emoţionale sunt intense multe dintre ele sunt fragile şi instabile.Copilul trece de la o stare la alta, poate avea manifestări violente, zgomotoase, având puţine resurse pentru a-şi controla aceste stări. Sub influenţa adultului, a experienţelor lui relaţionale, a modelelor care i se oferă, aceste comportamente dispar iar dezvoltarea emoţională devine mai stabilă şi mai controlată.
Personalitatea copilului se constituie prin apariţia şi dezvoltarea unor elemente bazale ale acesteia în relaţie cu cei din jur şi cu achiziţiile importante de viaţă.